Scuze, am uitat!

De cite ori nu ti se intimpla sa te treaca toate caldurile nestiind unde-ti este portmoneul cu buletinul, permisul de conducere, talonul masinii sau cardurile sau sa te invirti in jurul cozii, la ora limita, negasindu-ti cheile de la usa? De cite ori nu ai plecat de acasa fara ochelari sau de cite ori nu te-ai intors din statia de autobuz nefiind sigur daca ai incuiat usa sau daca ai inchis aragazul? Unora ni se intampla frecvent. Altii vor zice: mie, dom'le, asa ceva, niciodata!. Unii spun ca iau lecitina pentru chestia asta. Astea-s uitari banale. Altele sunt ceva mai… sensibile. Poti uita chipul tatalui, vocile prietenilor, ziua de nastere a nevestei sau a copilului, ochii si numele iubirilor… Uitarile astea pot sa doara. Depinde. Da, poti uita si niste dureri sau niste organe bolnave… Mai sunt uitari care tin de carti citite, de muzici ascultate, de filme vazute, de locuri admirate… Astea parca beneficiaza de nostalgie si de prezumtia de nevinovatie. Asadar, sunt uitari de inteles si de neinteles, de iertat si de neiertat. Unele sunt doar haioase, sunt uitari de care ne amintim cu detasare, zimbind. Altele sunt terapeutice, e stiut. Uiti si gata, definitiv. Pina la urma, cred ca locuim intr-o lume a uitarii. Dupa toate cele ce se petrec in jur am senzatia ca traim si intr-o tara a uitarii, ba mai bine zis, intr-un stat al uitarii. Un stat, sau un sat, uituc cu alegatori (cetateni) uituci si cu conducatori (tot cetateni) uituci. Altfel cum as intelege de ce uitam ce am ales acum un an sau acum cinci ani si uitam pentru ce am ales. Sau cum sa pricep de ce am uitat evenimentele, promisiunile, scandalurile de acum trei luni si ma uit la cele ce se petrec azi uitind ca peste trei zile voi fi uitat ca s-au intimplat? Si totusi, atunci de ce ne mai miram si ne mai plingem de mila, de ce ne mai cerem dreptul la una sau la alta? Exagerez, desigur. Asta fiindca azi chiar nu am fost prea sigur daca am incuiat usa. Si ma grabeam fiind prima zi de gradinita a Inei iar traficul, uitasem ca asa va fi, a fost, desigur, infernal … Era sa ratez necesara punctualitate a primei zile. Apoi am citit o stire, aici. Cica s-a inventat un hap pentru uitare. O pastila care-ti spala creierul de amintirile neplacute, traumatizante. M-ar tenta tratamentul asta. Nu stiu insa exact cum ar face acest medicament sa stearga exact x, y, sau z amintire. Dar mi se pare riscant. Poate eu vreau sa uit ca e criza – dau un exemplu doar – si sa ma trezesc intr-un azi normal, chiar daca ceilalti ar defila cu criza mai departe eu considerind asta firescul-firesc acelasi din toteaduna, si totusi sa ma trezesc ca mi s-a dat delete unor informatii… esentiale. Pot tese multe asemenea scenarii. Cica pilulele astea au fost experimentate pe patrupede… Dubios. Nu o fi greu de stiut ce amintiri aveau acele patrupede inainte sa li se dea… elixirul? Pentru deplinul succes al inventiei eu as face altceva: as administra pastila citorva candidati la prezidentiale, unor ministri, parlamentari si primari si impreuna cu ei citorva generatii de electori… Asta daca as sterge cu buretele premisa aceea din aliniatul cu tara, cu statul uitarii. Sau daca as considera, mai curind, ca e cazul sa uitam ca am fost niste uituci! N-ar fi interesant? Ba da, daca peste ceva timp nu voi fi uitat ca am uitat si povestirea asta… ;) Probabil, mi-as cere si scuze… P.S. – Hara, ca de fiecare data, cu o… muzichie de… uitat azi si de redescoperit, cu uimire, miine. Nu stiu de ce. Am o banuiala doar. Fara nicio… legatura… About these ads Rate this: Share this: Mai mult Like this: Like Incarc...